Interviurile de diagnostic pentru tulburările mintale: o nouă cercetare ridică semne de întrebare
Interviurile de diagnostic sunt cea mai frecvent utilizată metodă pentru identificarea tulburărilor legate de consumul de substanțe și a tulburărilor mintale, inclusiv depresia, anxietatea, tulburarea bipolară și tulburările de personalitate. Un nou studiu publicat în JAMA Network Open a evidențiat că aceste interviuri au niveluri variate de fiabilitate în funcție de afecțiunea evaluată. Laura Duncan, profesoară de psihiatrie la Universitatea McMaster, a subliniat că, deși interviurile de diagnostic sunt adesea considerate un „standard de aur” în practica clinică și în cercetare, ele nu oferă un „reper definit” care să demonstreze validitate și fiabilitate excelente.
Studiul a reunit dovezi din cercetări privind „fiabilitatea test–retest” a interviurilor de diagnostic, analizate în perioada februarie 2024 – septembrie 2025. Autorii au utilizat coeficientul kappa al lui Cohen pentru a estima fiabilitatea interviurilor de diagnostic pentru diferite afecțiuni de sănătate mintală, determinând cât de des un pacient primește același diagnostic atunci când susține același interviu de două ori.
Rezultatele au arătat că tulburările legate de consumul de substanțe au obținut cele mai bune rezultate, cu cea mai ridicată fiabilitate observată pentru tulburarea de consum de opioide. Duncan a explicat că acest lucru se datorează faptului că criteriile pentru aceste tulburări sunt bazate pe comportamente observabile, facilitând evaluarea consumului de substanțe comparativ cu evaluarea stării emoționale.
Critici la adresa studiului
Dr. Michael First, psihiatru și profesor la Universitatea Columbia, a exprimat nemulțumiri legate de anumite aspecte ale studiului. Deși a convenit că interviurile de diagnostic diferă ca fiabilitate și că nu reușesc adesea să ofere un diagnostic corect, el a cerut mai multe informații despre instrumentele specifice care s-au dovedit cele mai fiabile. First a menționat că ar fi fost util să se poată identifica instrumentele de diagnostic bazate pe concluziile studiului.
Revizuirea a inclus lucrări despre instrumente de diagnostic precum Structured Clinical Interview for DSM-5 (SCID) și Mini International Neuropsychiatric Interview (MINI), dar și instrumente specifice precum Clinically Administered PTSD Scale (CAPS). First a criticat gruparea interviurilor „complet structurate” și „semi-structurate”, subliniind că interviurile complet structurate sunt mai susceptibile să producă rezultate consistente datorită unui scenariu strict, în timp ce interviurile semi-structurate permit clinicianilor să improvizeze întrebări pentru clarificare, ceea ce poate duce la variații în răspunsuri.
Necesitatea unei cercetări suplimentare
Duncan a recunoscut că ar fi fost util să se răspundă preocupărilor ridicate de First, dar a afirmat că datele necesare pentru o comparație riguroasă a diferitelor modele de interviu nu sunt încă disponibile. Aceasta subliniază necesitatea unei mai mari rigori în diagnosticarea psihiatrică.
În ciuda contribuțiilor interviurilor structurate, First a recunoscut că acestea nu sunt ideale. Psihiatrii speră că, în viitor, vor fi disponibile teste de laborator mai obiective pentru diagnosticarea tulburărilor mintale. Duncan a sugerat o direcție alternativă în care specialiștii să se îndepărteze de categoriile diagnostice stricte și să analizeze simptomele pe un spectru sau continuum.
