Nicușor Dan dezvăluie detalii despre atacurile cu drone care bântuie Marea Neagră
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că România a solicitat sprijinul aliaților europeni după atacurile recente cu drone în Marea Neagră. Franța s-a oferit deja să ajute cu diverse echipamente.
După reuniunea Consiliului European, Nicușor Dan a declarat că au existat discuții cu partenerii europeni despre evenimentele recente din Marea Neagră, precizând că România a cerut ajutorul aliaților pentru echipamente. „A existat o discuție despre evenimentele recente în Marea Neagră. Așa cum am făcut în urmă cu aproape un an, când aveam problemele la granița pe Dunăre cu dronele care erau deviate dinspre Ucraina, și acum am solicitat ajutor până când echipamentele pe care noi le-am comandat pe SAFE vor veni în România”, a explicat șeful statului.
Nicușor Dan a afirmat că există în prezent amenințări asupra navelor care circulă în apropierea țărmului românesc, iar Franța a răspuns deja. „Sunt convins că și alți aliați ne vor răspunde”, a declarat președintele.
Șeful statului a subliniat că tot timpul apar „noi provocări”, dar că „din fericire, România are aliați și are o imagine bună, corectă cu aliații”. „În situațiile de necesitate, avem ajutor de la ei. Bineînțeles, avem Programul SAFE, care, în momentul în care contractele vor fi finalizate, va permite o protecție permanentă și definitivă la Marea Neagră”, a precizat Nicușor Dan.