Kazahstan și România: 20 de ani de colaborare pentru stabilitatea energetică regională
25 octombrie marchează Ziua Republicii Kazahstan, o sărbătoare națională importantă care comemorează adoptarea Declarației de Suveranitate de Stat din 1990. Acest moment evidențiază parcursul de dezvoltare al Kazahstanului și evoluția cooperării cu partenerii externi, relația dintre Kazahstan și România fiind un exemplu de colaborare strânsă și de lungă durată.
Relațiile româno-kazahe au cunoscut o dezvoltare constantă, susținută de dialog politic, schimburi comerciale și o cooperare economică solidă. România este principalul partener al Kazahstanului în Europa de Sud-Est, iar cele două state au exprimat în mod constant interesul pentru întărirea colaborării în domenii precum energia, transporturile, investițiile, agricultura, educația și cultura.
Un sector cheie al acestei relații este sectorul energetic. Datorită investițiilor realizate de KazMunayGas International în România, Kazahstanul deține cel mai important activ economic din Europa, respectiv rafinăriile Petromidia și Vega, precum și singura divizie de petrochimie din țară, contribuind astfel la securitatea energetică a României și a regiunii. În contextul geopolitic regional și internațional, aprovizionarea constantă cu țiței kazah a devenit un element strategic pentru funcționarea industriei de rafinare din România și pentru stabilitatea pieței energetice locale și regionale. În prima jumătate a acestui an, peste 60% din necesarul de țiței al României a fost asigurat din Kazahstan.
De asemenea, Kazahstan a devenit în acest an al doilea mare furnizor de țiței al Uniunii Europene, asigurând 13,4% din volumul necesar pentru blocul comunitar, după SUA. Cooperarea dintre România și Kazahstan s-a extins și în domeniul transporturilor și al dezvoltării coridoarelor logistice dintre Asia Centrală și Europa, parte a unui efort de a conecta Kazahstanul mai eficient cu piețele europene, România fiind considerată o poartă importantă de acces către piața europeană.
Autoritățile de la București și Astana au reafirmat interesul comun pentru dezvoltarea unor proiecte noi în energie, infrastructură și comerț. În 2025, volumul schimburilor comerciale și investițiile reciproce vor atinge aproximativ 2,9 miliarde de dolari, confirmând relevanța acestei relații. În Kazahstan există aproximativ 40 de companii cu participare românească, iar în România activează 35 de entități juridice cu capital kazah.