Peisaje apocaliptice în Olt: seceta severă a transformat Dunărea într-un tablou desolant
Situația pe Dunăre rămâne gravă din cauza debitului scăzut. Deși se estimează că, în următoarele zile, nivelul apei va mai crește puțin, acest lucru nu va fi suficient pentru reluarea navigației sau pentru repornirea reactoarelor Centralei de la Cernavodă.
Imaginile de pe Dunăre sunt cu adevărat tulburătoare. În locul unde navigau odinioară barje și vase de agrement, acum se vede doar nisip. În zona Corabia, județul Olt, Dunărea s-a retras semnificativ, lăsând în urmă numeroase insule de nisip pe care a crescut vegetația.
Un localnic, în vârstă de 65 de ani, a declarat: „Nu a fost niciodată atât de scăzută ca acum. Groaznic… nu mai trec vapoare, abia merg și bărcuțele astea… Aici a fost apă până acolo sus.” Atunci când a fost întrebat dacă a mai văzut Dunărea atât de scăzută, el a răspuns: „Nuuuu… N-am văzut așa ceva de când eram mic. Era apa până unde sunt pontoanele alea.”
Localnicii descriu situația ca fiind un adevărat dezastru, menționând că înainte barjele veneau pentru a încărca porumb, grâu și alte produse, iar acum malul este expus, iar pământul este vizibil.
Debitul apei a crescut în ultimele zile, dar specialiștii avertizează că redeschiderea navigației și repornirea centralei de la Cernavodă nu sunt posibile în acest context. Mai grav, din 4 septembrie, se estimează că, din cauza arșiței, debitul apei va scădea și mai mult.